În conformitate cu OUG 34/2014 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, Cumpărătorul are dreptul de a denunța unilateral contractul, doar cu plata taxelor poștale de returnare, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
În cazul în care Cumpărătorul renunță la cumpărare potrivit clauzei de mai sus, este obligatoriu să returneze produsul exact în starea în care i-a fost livrat, adică în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, Cumpărătorul nu are dreptul să solicite rambursarea prețului. Returnarea produsului se va face către sediu, pe cheltuiala exclusivă a Cumpărătorului.
Rambursarea prețului către Cumpărător nu se va face înainte de primirea produsului și confirmarea emisă că acesta este în ambalajul original, nefolosit, însoțit de toată documentația cu care a fost livrat și în perfectă stare de funcționare.Conform ordonanței, sunt exceptate de la retur produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid.
Pentru comenzile plătite cu cardul, suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de maximum 14 zile de la acceptarea returului.Returul se face cu etichetele inițiale intacte, certificatul de garanție sau alte certificate, cum ar fi certificatul de calibrare, în original (dacă a fost emis de producător/distribuitor) și toate documentele cu care a fost livrat produsul.
Nu se acceptă produsele asupra cărora au fost efectuate intervenții neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, șocuri mecanice sau electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii.Dacă doriți să derulați procedura de retur a unor produse achiziționate de la noi, vă rugăm să ne contactați la info@industrialmag.ro.