În această categorie găsiți echipamentele cu care se testează produsele în condiții controlate de temperatură, umiditate, altitudine și vibrații: camere climatice, de la modele de bancă din seria MINI până la camere walk-in, și sisteme electrodinamice complete de testare la vibrații, cu shakere, amplificatoare, mese de alunecare, unități de răcire și controllere.
Le folosesc laboratoarele de încercări, departamentele de control al calității și centrele de cercetare din industria auto, feroviară, aeronautică și electronică. O cameră climatică se poate cupla cu un shaker pentru testări simultane de temperatură, umiditate și vibrații, iar configurația celor două trebuie stabilită împreună, înainte de comandă.